Ce este Pekiti Tirsia Kali?


Pekiti Tirsia Kali – o introducere pentru începători

Ce este Pekiti Tirsia Kali?

Pekiti Tirsia Kali este o artă marțială filipineză (FMA – Filipino Martial Arts) construită în jurul lucrului cu arme: bastonul, cuțitul și sabia. Spre deosebire de multe alte stiluri, care încep cu mâinile goale și ajung la arme abia după ani de practică, în Kali arma vine prima. Mișcările învățate cu bastonul sau cuțitul se transferă apoi direct în lupta cu mâinile goale, în prize și în controlul adversarului.

Numele spune multe despre spiritul sistemului. Pekiti înseamnă „aproape”, iar Tirsia trimite la ideea de a tăia în bucăți mici. Pe scurt, este o artă a distanței scurte, a inițiativei și a acțiunii hotărâte.

De unde vine

Pekiti Tirsia este sistemul familiei Tortal din provincia Negros Occidental, Filipine. Timp de generații a fost transmis în interiorul familiei, ca moștenire și ca mijloc real de apărare. Grand Tuhon Leo T. Gaje Jr., moștenitorul sistemului, l-a adus în Statele Unite în anii ‘70, iar de acolo s-a răspândit în întreaga lume. Astăzi, Pekiti Tirsia este practicat de civili, de instructori de autoapărare și de unități militare și polițienești din mai multe țări.

Ce îl face special este faptul că a rămas un sistem de luptă, nu doar o formă de demonstrație. Tot ce se învață are o aplicație clară.

Cum arată un antrenament

Un antrenament obișnuit începe cu încălzire și mobilitate, apoi trece la lucrul de bază: pozițiile, deplasările și unghiurile de atac. Urmează exerciții în pereche, la început lent și controlat, apoi cu ritm din ce în ce mai mare.

Câteva elemente pe care le vei întâlni încă din primele săptămâni:

  • Unghiurile de atac – un set de direcții de lovire care formează „alfabetul” sistemului. Odată învățate, ele se aplică la fel cu bastonul, cu cuțitul sau cu mâna.
  • Deplasarile – pasii în formă de triunghi sunt una dintre trăsăturile caracteristice ale Pekiti Tirsia. Picioarele te duc în poziția potrivită, iar poziția potrivită face tehnica eficientă.
  • Exerciții de flux – combinații repetate în pereche, care dezvoltă coordonarea, reflexele și sincronizarea fără ca vreunul dintre parteneri să fie pus în pericol.
  • Lucrul cu mâinile goale – loviri, blocaje, controale și dezarmări, derivate direct din mișcările cu arma.

Totul se construiește progresiv, pe niveluri. Nimeni nu este pus să facă ceva pentru care încă nu este pregătit.

Este periculos?

Nu. Deși Kali lucrează cu arme, la antrenament se folosesc bastoane de ratan (un material ușor și flexibil) sau plastic  și cuțite de antrenament fără tăiș, din lemn, plastic sau aluminiu. Siguranța partenerului este o regulă de bază, nu o opțiune. Exercițiile se fac controlat, iar intensitatea crește doar pe măsură ce crește și îndemânarea.

Un practicant de Kali învață, de fapt, să respecte arma și să înțeleagă cât de serioasă este o situație în care apare un cuțit. Această înțelegere este una dintre cele mai valoroase lecții ale sistemului.

Pentru cine este?

Pekiti Tirsia Kali este potrivit pentru oricine are curiozitate și disciplină, indiferent de vârstă sau de experiența anterioară. Nu ai nevoie de o condiție fizică deosebită pentru a începe. Condiția se formează pe parcurs.

Kali este o alegere bună dacă:

  • vrei o formă de autoapărare realistă, gândită pentru situații reale;
  • practici deja o altă artă marțială și vrei să completezi ce știi cu lucrul cu arme și la distanță scurtă;
  • cauți un antrenament care solicită în egală măsură corpul și mintea;
  • îți plac mișcarea, coordonarea și ritmul.

Mulți începători sunt surprinși de cât de mult lucrează Kali asupra coordonării dintre mâini, a reflexelor și a atenției. Cele două mâini lucrează adesea simultan și independent, iar asta antrenează creierul la fel de mult ca mușchii.

Mai mult decât tehnică

În tradiția Pekiti Tirsia, a fi luptător nu înseamnă doar a ști să lovești. Înseamnă și caracter: disciplină, umilință, respect față de instructor și față de parteneri, atenție la ce se întâmplă în jur. Scopul nu este căutarea conflictului, ci pregătirea, astfel încât să poți rămâne calm și să iei decizii bune atunci când contează.

Mulți practicanți spun că, după o vreme, Kali îi schimbă și în afara sălii: devin mai atenți, mai siguri pe ei și mai liniștiți în fața presiunii.

Ce îți trebuie pentru primul antrenament

Pentru început ai nevoie doar de haine comode de sport, încălțăminte de sală sau de antrenament și o sticlă cu apă. Echipamentul de bază (bastoane și cuțite de antrenament) îl poți primi la sală pentru primele ședințe, iar mai târziu îți poți procura propriul set.

Nu trebuie să știi nimic dinainte. Fiecare practicant avansat a fost cândva în primul său antrenament, cu bastonul ținut stângaci în mână. Important este să faci primul pas.

Te așteptăm la un antrenament de probă!